Despre valoare … fara valoare

Articolul asta nu-mi apartine. Este preluat. Este despre o lume in care cuvantul „valoare” mai are semnificatie „decat” in manelele lui Salam. Posibil sa trec la tag-uri numele acestui ilustru artist/ cantaret/ whatever, sa mai cunoastem dragilor si alta lume, cum zice bunica. 

„Cobor scarile in graba de la etajul 4. Rup opincile pentru inca 100 de m mai ceva ca Bolt. Sar gardul fara sa stau pe ganduri. In final ajung la terenul din fata blocului unde se joaca fotbal „la 3 echipe”. Inca 20-30 de suporteri stau pe bara si se agita. Sunt 3 echipe din 3 cartiere diferite. In jur sunt garaje si un gard de vreo 20 metri lungime si 2 m inaltime innodat pe ici pe colo, ba cu sarma ruginita, ba cu funie, ba cu un siret. Terenul a fost candva asfaltat dar inca se poate juca desi are 2-3 denivelari si o groapa in mijloc. Sunt oameni la balcoane ce-si urmaresc plozii, altii fac gratare la garaje, mai sunt cativa pici pititi sa fumeze o tigara tinuta cu 2 bete, sa nu se imprime mirosul de tutun pe mana. Pet-urile cu apa de la „canal” au fost umplute. Incepe primul meci. Galagie, scheme de joc, tactici, genuchi juliti, glezne scrantite, portari invinetiti, distractie, lipsa monotoniei, dar cel mai important, zambete, multe zambete si fericire careia nu-i gasesc logica. Dar ea este acolo, fericirea! Se joaca mult prea multe meciuri. Ultimul e pana nu se mai vede mingea sau, cu alte ocazii, cand posesorul ei se supara, isi ia bagajele si pleaca acasa … dar nimeni nu poarta suparari de durata, nimeni inca nu intelege pe deplin ce e aia suparare. Suntem neobositi …

Imi amintesc cu drag de momentele astea. Atmosfera era atat de animata, eram atat de multi, atat de diferiti, dar atat de mult credeam in prietenie.

Acum,  cobor alene cele 4 etaje. Ies in fata blocului si-mi aprind o tigara. Plec spre teren. Imi ia fix o tigara sa ajung acolo. Portile au disparut, prin gard ai loc sa treci cu masina, terenul e plin de gropi, e plin de iarba … Balcoanele sunt goale, iar garajele au lacate puse. Au aparut 2 leagane ce aduc a nou. Un copil se da in unul, iar in celalalt, dadaca. Dezolant.  La aceesi ora, cu ani in urma … simteai ca traiesti. Acum e o liniste apasatoare, doar lanturile de la leagan sparg tacerea. Atat de trist, parca nici copilul nu vrea sa vorbeasca cu insotitorul. Sunt atat de plictisiti.

Oamenii de atunci, prietenii mei,  cineva, oricine?! Ma uit de jur-imprejur si simt ca ametesc … blocurile sunt la fel de gri, terenul e tot acolo … nu are sens!

Mi-aprind inca o tigara, incerc sa nu pun suflet.

Ce repede am obosit…”

P. S. M-am abtinut. Ramanem intre noi.

img_1410

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s