Maraton artistic

Nu stiu daca este bine sau rau, dar eu nu am vazut pana week-end-ul trecut Avatar si The Godfather. Avatar, nu am inteles de ce a luat Oscar – urile alea multe. Bine, nu sunt in masura sa comentez … m-am trezit si eu vorbind.

La The Godfather m-am uitat prima data, pentru a treia oara. Adica cum? Pai cam o data la 2 ani in casa se urmareste filmul asta. Evident, pentru ca fac lucrurile doar cand si daca vreau eu, desi am fost invitata de fiecare data sa ma uit am refuzat si mi-am facut de treaba in timp ce rula filmul. Anul asta m-am simtit usor izolata pentru ca nu s-a mai vizionat filmul pe laptop ci pe TV.

Rolul tv-ului l-am mai povestit. Este pur estetic si de ambianta. Adica sta deschis pe un program oarecare in timp ce noi ne vedem de treaba pe laptopuri. Nemaiputand avea acces la tv-ul decorativ sa schimb proogramele aiurea … am fost nevoita sa trag cu ochiul la film. Trebuie sa spun ca nu sunt genul ala atent la toate tampeniile din filme ori din viata de zi cu zi. Mi-a luat jumatate de ora sa-mi dau seama in prima parte cine e ruda cu cine si care este fiu, care este ginere – semanau vreo doi intre ei. I-am confundat pana cand unul din ei a murit, dupa care am inceput sa cred ca cel ramas in viata era cel mort si nu se mai lega povestea.

In partea a treia cand a aparut personajul interpretat de Andy Garcia, nu am avut liniste in creier pana cand nu i-am dat de cap. Cine-i asta? O fi fiu-su lui Vito? Dupa cateva cadre apare fiu-su astuia. Deci nu este. La un moment dat fiica-sa lui Vito ii zice var. Aha. Deci este al lui Sonny. Dar cu cine?! Ca il cheama Mancini. M-am chinuit pret de cateva momente sa-mi amintesc care poate fi maica-sa. Apoi mi-am amintit ca in prima parte a filmului Sonny o inghesuia pe o domnisoara la nunta sorasii si m-am gandit ca ea trebuie sa fi fost fericita mama. M-am gandit bine, pentru ca s-a dovedit ca am dreptate.

In fine. Filmul este – cum zice o prietena – foarte smecher. Eram doar autoironica. Ma gandeam ca daca la The Godfather nu reusesc sa tin pasul cu personajele, ce as face la Game of Thrones, unde sunt intr-un singur episod persoaneje cat pentru 3 continuari la Nasul. Da. Stiu. Nu retin, pentru ca nu-mi pasa. Mi-am obisnuit creierul sa retina doar lucruri de care sunt interesata si care imi pot aduce avantaje sau pe care sunt obligata sa le tin minte.

Una peste alta, in ideea asta, pot revedea fara nicio grija filmul si peste 2 ani. The Godfather. Avatar, nu prea. A fost suficient o data.

Din acelasi registru, pentru ca tot a aparut recent – The Hunger Games: Mockingjay, m-am gandit sa vad prima parte din 2012. A fost … interesant. Nu am o parere mai elaborata. O sa merg saptamana viitoare sa vad Mockingjay. Si atat.

Am o slabiciune in ultima vreme pentru filme cu si despre apocalipsa si postapocalipsa. Dupa Divergent, 2012 si inca vreo cateva vazute luna trecuta, am dat intamplator peste Elysium. Cu Matt Damon. Din 2013. Ideea este ok. Mi-a placut. Pentru cine a vazut filmul, nu mai avem mult pana la momentul ala cand nu o sa mai simtim nimic si ne vom transforma in roboti fara sa avem carcase metalice sau miscari teleghidate. Doar sufletele moarte, ambitii supraomenesti si egoism extraplanetar.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s