Tatal nostru cel upgradat

Am spus-o in zeci de randuri si nu mi-e in niciun fel sa recunosc. Nu cred in Dumnezeu. A fost o vreme cand o faceam. Credeam in cineva-ul ala de undeva din neant care facea lucrurile sa mearga. Mi-l imaginam ca pe un mester papusar, care dadea reprezentatii din zori pana in seara, iar noaptea le umplea mintea papusilor sale cu vise frumoase.

Ma gandeam la el ca la un vesnic neobosit care-si iubeste munca mai mult decat orice pe lume, desi lumea tot a lui era. Il vedeam inconjurat de ingeri buni care isi fac treaba fara sa pretinda ceva in schimb. Il credeam plin de compasiune, rabdare si altruism. Adica, ce mai! Cel mai Dumnezeu dintre toti.

light

Cu timpul insa l-am descoperit pe el, cel fara chip, in toate lacrimile unor oameni greu incercati, care in ultima instanta i se adresau ca unui salvator al sufletelor lor. I-am auzit caindu-se, promitand in schimb smerenie si obedienta. In schimbul a orice. Pentru ca, nu-i asa, Dumnezeu poate fi orice. Pentru ca se afla in tot ce ne inconjoara. De ce nu ar fi si agent de pariuri, ghicitor, agent matrimonial sau doctor?

Cand m-am prins cum stau lucrurile si ca ajunsesem eu insami sa cer tot felul de ineptii promitand ca renunt la altele de care ma plictisisem, am realizat ceva.

Pe langa faptul ca nu dadea niciun ban pe mine si ca vorbeam cu peretii, cu aerul si cu stele cazatoare si deveneam cel putin dubioasa, individul nu dadea niciun semn ca ar face ceva, acolo, in biroul lui din eter. Nici pentru mine, dar nici pentru altii. 

Si uite asa mitul creaturii perfecte s-a spulberat. Mi-am dat seama ca daca ajung sa cer si ma astept sa primesc ceva in schimb doar daca fac un troc, un schimb inegal uneori, inseamna ca gresesc enorm. Ca ma mint. Si ca astept ceva de la o fantoma, de la o idee.

Dumnezeul ideal de pe vremuri nu cerea nimic. Nu cruci facute in graba din tramvai, nu sute de lumanari aprinse in biserici, nu brate de flori, pilote sfintite ori servetele nazale frecate de vreo racla cu moaste sfinte.

El, cel care ar trebui sa fie, nu cere NIMIC in schimb. Si nu am invatat asta la ora de religie. Este ceva cu care ne nastem. Este gandul ca daca tot exista ceva ce nu vedem, dar ne conduce lumea, macar sa o faca cu simt de raspundere. Acum insa, mi-l imaginez simplu, cu un I-phone 7 – 8 S in mana – pentru ca … Steve Jobs si probabil neavand timp de nimic de cand cu tehnologia. Doar stiti cum este!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s